Cum am început

Bazele fundației actualei afaceri INTEGRA BROKER au fost puse în anul 2008, odată cu înființarea societății S.C. INTEGRA BROKER DE ASIGURARE S.R.L.

INTEGRA BROKER s-a născut din dorința de a face business de calitate într-un domeniu atrăgător într-un moment în care și cei mai optimiști antreprenori considerau că e nebunie curată să începi ceva nou.

Denumirea companiei nu a fost întâmplătoare, integritatea ocupând un loc de cinste între valorile companiei. Considerăm că puterea unei culturi, a unui business, a unei persoane stă în integritate. Integritatea se poate naște și poate crește doar într-un climat în care se pune preț pe demnitatea umană, în care oamenii își pot exprima opiniile și sunt lăsați liberi să facă alegeri, acolo unde adevărul, dreptatea, responsabilitatea si conștiinciozitatea sunt valori morale unanim acceptate.

Dezvoltarea companiei – începând cu crearea și creșterea portofoliului de clienți, diversificarea ofertelor de produse oferite, continuând cu atragerea celor mai buni specialiști locali din domeniul asigurărilor și terminând cu extinderea rețelei teritoriale – a fost realizată exclusiv prin autofinanțare.

INTEGRA BROKER a oferit în primii ani servicii de asigurare pentru domeniul transporturilor, ulterior extinzându-și zona de competență către construcții și domeniul medical. Încă de la început, una din preocupările constante ale companiei s-a concentrat în direcția oferirii de produse și servicii la cele mai înalte standarde de calitate.

INTEGRA BROKER astăzi

INTEGRA BROKER se află la ora actuală, după rezultatele obținute, în fruntea ierarhiei brokerilor de asigurări din regiunea Moldova intermediind o gamă completă de produse și servicii de protecție și planificare financiară, pe toate segmentele de asigurări – auto, bunuri, răspundere, viață, sănătate.

Fundamentul succesului companiei constă în angajamentul profund față de clienți și colaboratori, disponibilitatea și concentrarea de a fi mereu atenți la solicitările lor și de a livra serviciile cu promptitudine, peste nivelul așteptărilor exprimate.

Definitoriu pentru succesul INTEGRA BROKER a fost echilibrul păstrat, în permanență, între ritmul de dezvoltare si siguranța financiară a companiei.

Astăzi, portofoliul de asigurări intermediate de companie are o structură diversificată, adaptată continuu la nevoile clienților, incluzând practic toate tipurile de produse de protecție și planificare financiară, din gama asigurărilor generale, asigurărilor de viată și sănătate.

Viziunea companiei este să dezvolte soluții de încredere pentru clienți și parteneri, prin anticiparea nevoilor și finalizarea angajamentelor luate față de aceștia, sporind gradul de securitate individuală și financiară a clienților și contribuind la consolidarea parteneriatelor existente, astfel încât S.C. INTEGRA BROKER DE ASIGURARE S.R.L. să fie prima alegere logică pentru consultantă, soluții, asigurări și colaborări pe termen lung.

Valorile noastre

INTEGRA BROKER este un partener de încredere în domeniul protecției și planificării financiare.
Valorile INTEGRA BROKER ne obliga să avem un comportament onest și integru în toate activitățile pe care le desfășuram.

Integritate

Suntem oameni integri!

  • Acționăm transparent și onest în tot ceea ce facem.
  • Respectăm legile și principiile de etică în afaceri.
  • Rămânem corecți în orice situație, indiferent de condiţii.

Responsabilitate

Suntem oameni responsabili!

  • Facem lucrurile cu simț de răspundere și până la capăt.
  • Credem că este loc de mai bine și în fiecare zi ne perfecționăm.
  • Nu doar vindem asigurări, ajutăm oameni.

Încredere

Suntem oameni de încredere!

  • Gândim ceea ce spunem, facem ceea ce promitem.
  • Respectam valorile, opiniile și timpul partenerilor noștri.
  • Garantăm profesionalismul celor cu care lucrăm.

Cooperare

Împreună suntem mai puternici!

  • Suntem oameni de echipă și ne oferim sprijin reciproc.
  • Ii tratăm pe cei din jur așa cum dorim să fim tratați.
  • Știm că soluțiile agreate de comun acord sunt cele optime.

Cere oferta

House Insurance Quote

Level of protection

Car Insurance Quote

Travel Insurance Quote

Life Insurance Quote