Accident de muncă: ce plătește sistemul public și ce acoperă polița

Orice om angajat cu contract individual de muncă beneficiază, fără să semneze nimic, de o acoperire publică pentru accidente de muncă și boli profesionale, finanțată din contribuția asiguratorie pentru muncă pe care o plătește firma. De aici pornește și cea mai frecventă întrebare pe care o primim de la angajatori: dacă riscul este deja acoperit, ce mai rămâne de asigurat?

Răspunsul scurt este că cele două sisteme nu se suprapun și nu se compensează între ele. Merită însă și răspunsul lung, pentru că diferența dintre ele se vede exact în momentul în care un om din echipă ajunge la spital.

Ce ai deja, prin lege, pentru fiecare salariat

Regimul public este stabilit de Legea nr. 346/2002, iar art. 5 alin. (1) lit. a) acoperă mai mult decât salariații: pe lângă contractul individual de muncă, textul include raportul de serviciu și administratorii care lucrează cu mandat ori cu contract de management. Cine conduce firma fără contract de muncă este, așadar, și el asigurat prin efectul legii, ceea ce puține firme știu.

Prestațiile sunt enumerate limitativ, iar textul lor complet, cu trimiterile la art. 18, este în capitolul Ce acoperă deja sistemul public. Pe scurt: recuperare medicală și profesională, indemnizații pe durata incapacității sau a programului redus, o compensație pentru atingerea integrității, o sumă la deces, rambursări de cheltuieli și pensie de invaliditate.

Discuția utilă nu este despre ce cuprinde lista, ci despre două limite: până unde merge sfera evenimentelor și cât se plătește efectiv.

Unde se oprește sistemul public

Prima limită ține de tipul evenimentului: intră numai accidentul de muncă și boala profesională, așa cum le definește Legea nr. 319/2006. Este inclus și accidentul de traseu, prevăzut la art. 30 alin. (1) lit. g), dar cu o condiție pe care puțini o cunosc: potrivit art. 30 alin. (2), deplasarea trebuie să se fi făcut fără abateri nejustificate de la traseul obișnuit, iar transportul în condițiile prevăzute de reglementările de securitate și sănătate în muncă ori de cele de circulație. Un ocol pentru cumpărături sau pentru a lăsa pe cineva acasă poate scoate evenimentul din această categorie. Rămâne în afara acoperirii publice tot ce se petrece în afara muncii: în timpul liber, în vacanță sau pe drumul către o treabă personală.

A doua limită ține de bani. Indemnizația de incapacitate temporară se raportează, prin art. 19 alin. (1), la media veniturilor brute realizate lunar de angajat la angajatorul respectiv, în cele șase luni dinaintea lunii pentru care se acordă concediul medical, fără veniturile obținute la alți angajatori. Cine lucrează la două firme vede imediat diferența. Procentul este de 80%, prin art. 33 alin. (1), și urcă la 100% doar la urgențele medico-chirurgicale, prin art. 33 alin. (3). Celelalte două prestații importante sunt plafonate fix: compensația pentru atingerea integrității nu poate trece, prin art. 44 alin. (2), de 12 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, raportate la data la care s-a confirmat caracterul profesional al accidentului, iar la deces se plătesc, prin art. 45 alin. (2), 4 salarii medii brute comunicate de Institutul Național de Statistică, unei singure persoane îndreptățite, potrivit art. 45 alin. (1). Sumele efective sunt cele din forma în vigoare a legii.

Pentru o familie cu rate la bancă și copii la școală, aici devine discuția concretă.

Ce adaugă polița privată de accidente

Polița de accidente pentru angajați este facultativă și o cumpără firma pentru oamenii ei. Nu se raportează la plafoanele din lege, ci la sumele scrise în contract, iar plata merge către angajat sau, la deces, către beneficiarii desemnați potrivit contractului. Pentru unul și același eveniment, omul încasează și prestațiile publice, și indemnizația din poliță.

Nucleul oricărui produs îl formează două riscuri: decesul ca urmare a unui accident și invaliditatea permanentă, parțială sau totală. Restul se construiește în jurul lor: sume zilnice pentru perioada de spital ori de concediu medical, sume pentru intervenții chirurgicale și pentru fracturi sau arsuri stabilite după baremul anexat, bolile profesionale tratate ca risc separat, cheltuielile medicale și cele funerare. Pentru că acoperirile diferă mult de la un asigurător la altul, lista de riscuri contează mai puțin decât condițiile în care se plătește efectiv; acestea sunt detaliate în capitolul Ce acoperă și ce nu acoperă polița.

Extinderea non-stop și cea în afara României

Cea mai vizibilă diferență între produse este perioada acoperită. Varianta extinsă la 24 de ore pe zi funcționează pentru orice accident, nu doar pentru cel legat de activitate, deci și acasă, și în concediu, și în weekend; este și cel mai ușor de explicat oamenilor din echipă. A doua extindere care contează în practică este cea teritorială, necesară dacă trimiți oameni pe șantiere, în delegații sau la clienți în afara țării.

Cum se structurează polița la nivel de echipă

Varianta clasică este cea nominală, cu lista angajaților. O parte dintre asigurători acceptă și încheierea pe posturi, fără nume în poliță: protecția ține de funcție, nu de om, așa că trece de la sine la cine o ocupă. Nu este o soluție general disponibilă, fiindcă unii asigurători o condiționează de un număr minim de salariați, iar alții nu o practică deloc. Nici așa nu scapi de declarații: structura echipei tot se transmite, cu numărul de oameni pe fiecare funcție, fiindcă tarifarea se face pe categorii de risc. Cele două variante sunt puse față în față în capitolul Cum se structurează o poliță de grup.

La sumele asigurate, din experiența noastră se pleacă cel mai des de la un multiplu al salariului anual brut, egal pentru toată lumea sau împărțit pe categorii de personal, iar alternativa este o sumă fixă identică pentru toți. Ocupațiile se încadrează în clase de risc, iar un om de birou, unul care merge în teren și unul care lucrează la înălțime sau cu utilaje nu costă la fel; de aici vin și diferențele de primă. Declararea corectă a ocupației contează de două ori: o dată la calculul primei, a doua oară când asigurătorul verifică acoperirea la daună.

Ce verifici la o poliță de grup

Patru lucruri separă două oferte care arată identic pe prima pagină. Baremul de invaliditate, pentru că el transformă vătămarea în procent, iar procentul în bani. Gradul minim de la care asigurătorul începe să plătească, adică franșiza. Felul în care sunt scrise excluderile legate de normele de securitate a muncii, foarte diferit de la un produs la altul. Și procedura prin care oamenii intră în grup și ies din el. Despre primul dintre ele am scris pe larg în articolul despre cum se calculează despăgubirea la invaliditate permanentă.

Mai există un element care nu apare în poliță, dar intră în decizie: regimul fiscal al primei suportate de firmă. Depinde de structura produsului și de legislația din momentul în care se acordă beneficiul, iar regulile se modifică periodic, așa că se stabilește împreună cu contabilul.

Ce facem noi la ofertare

Pornim de la structura echipei: câte persoane incluzi, în ce clase de risc intră ocupațiile lor, ce sume asigurate vrei și dacă ai nevoie de acoperire permanentă sau doar pentru timpul de lucru. Cerem apoi cotații la aceleași sume și cu aceleași acoperiri, ca să fie comparabile, și le punem alături pe barem, pe gradul minim de invaliditate de la care se plătește și pe excluderile legate de normele de securitate a muncii. Pe pagina dedicată asigurării de accidente pentru angajați găsești detaliat ce acoperă și ce nu acoperă polița.

Notă: Acest articol are caracter informativ și reflectă legislația și practica pieței la data publicării. Nu reprezintă o recomandare personalizată și nu înlocuiește condițiile de asigurare ale produsului ales. Înainte de a încheia o poliță, citește documentul de informare privind produsul de asigurare (PID) și condițiile de asigurare. Pentru o analiză pe situația ta, discută cu un consultant Integra Broker.